Petru Bran și dr. Vasile Lucaciu

Marți, 21 ianuarie 2020, respectând tradiția inaugurată acum 10 ani, elevi și profesori ai Colegiului Național Mihai Eminescu au depus jerbe de flori la statuia marelui om politic, fruntaș al mișcării naționale a românilor transilvăneni, preotul dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), simbol al luptei pentru unitate națională a românilor ardeleni și la bustul protopopului Petru Bran, din fața Catedralei greco-catolice din Satu Mare, cel care, pentru prima oară, a introdus studiul limbii române ca disciplină de studiu la Gimnaziul Catolic Regesc din Satu Mare. Se împlinesc în 21 ianuarie 2020, 199 de ani de la nașterea celui care a fost profesorul și protopopul Petru Bran (1821–1877), importantă personalitate a comitatului Sătmarului. Am evocat cu același prilej împlinirea a 168 de ani de la nașterea dr. Vasile Lucaciu (1852 – 1922). Ambii au fost preoți greco-catolici și profesori de religie greco-catolică și limbă română la Gimnaziul Catolic Regesc din Satu Mare, ambii evidențiindu-se prin activitatea didactică, publicistică și implicarea civică în slujba intereselor naționale.  

Momentul a debutat în școală cu o evocare a celor două mari personalități din mai multe perspective, elevilor fiindu-le prezentată biografia acestora, anii de formare, studiile, activitatea teologică, activitatea publicistică și didactică ca profesori de religie și limba română  în Gimnaziul Catolic Regesc din Satu Mare. Un moment important s-a acordat prezentării acțiunilor culturale, politice, ambii fiind personalități emblematice ale  luptei pentru drepturile și emanciparea românilor ardeleni.

Au participat  invitați, cadre didactice și elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu. Au fost prezenți elevii claselor  IX-a A, X-a B, XII-a F însoțiți de domnii profesori Dana Vălean, Ovidiu Pop, Gigelia Silaghi, Marius Horșia și conducerea colegiului, director Liviu Rotaru și dir. adj. Nicoleta Cherecheș. Un grup de doisprezece preoți ai Protopopiatului Greco-Catolic din Satu Mare, în frunte cu protopopul greco-catolic Dumitru Roman, au oficiat un Te Deum la statuia lui Vasile Lucaciu urmat de un parastas de cinstire a memoriei celor doi iluștri înaintași la bustul lui Petru Bran. Profesorii Nicoleta Cherecheș, Marius Horșia, Ovidiu Pop au prezentat  alocuțiuni despre personalitatea și activitatea protopopului Petru Bran și a dr. Vasile Lucaciu. A fost o lecție deosebită de istorie, iar rugăciunile rostite în memoria personalităților evocate de către preoții prezenți în număr atât de mare au însuflețit spiritual atmosfera.

Mulțumim tuturor sătmărenilor care ne-au fost alături în acest demers. Continuăm astfel  tradiția de a celebra momentele semnificative din viața școlii prin evocarea personalităților importante ale istoriei locale și naționale, reactivând ca modele de activism civic, de dăruire profesională, două personalități deosebite a orașului nostru, în memoria contemporanilor, în primul rând a elevilor noștri. ,,Pro sancta unione omnium romanorum” a fost deviza acestei zile iar figurile emblematice ale celor doi preoți dascăli au luminat manifestările zilei.

Directorul Colegiului Național Mihai Eminescu,

Prof. Liviu Rotaru