Prima Impartasanie – 2011

Duminică 12 Iunie, în cadrul Sfintei Liturghii, cei mai tineri credincioși ai parohiei noastre au primit Taina Sfintei Euharistii pentru prima oară. 

Pregătirea copiilor a fost cu mare grijă asigurată și supravegheată de către surorile din Congregația ”Fiicele Îndurării”, așa încât la momentul întâlnirii mistice cu Isus Cristos, copiii au știut să-și manifeste bucuria și încrederea lor deplină în Mântuitorul Isus Cristos, prin cântece și poezii spuse din tot sufletul lor curat.